Monografie

Iniţial, satul actual a fost situat pe malul stâng al Pârâului Ghireni, la circa trei km sud, sud-vest de locul pe care se află în prezent, unde a fost strămutat de stăpânul moşiei, Iorgu Curt, în perioada efectuării împroprietăririi din 1864-1865.

Satul de pe malul stâng al Pârâului Ghireni se numea în 1670 Ihnătenii[1] dar întemeierea sa este mult anterioară, moşia fiind limitată la nord-est de Râul Prutul iar la sud de Pârâul Ghirenii.

La 12 iulie 1670 Duca voievod întăreşte copiilor lui Udrea Gânscă moşiile rămase de la tatăl lor, în urma pârei ce au făcut-o ginerii lui Gânscă: Isac, Apostol şi Vasile, care se împotriveau dreptului soacrei lor de a împărţi la copiii ei moşiile rămase de la socrul lor. Maria, văduva lui Udrea Cânscă „… primeşte a treia parte din satul Ihnăteni, pe Prut, ţinutul Dorohoi, putând să o lase oricăruia din copiii săi după moartea ei…”[2].

Documentele nu ne ajută să precizăm care era sau care erau stăpânii în celelalte două părţi din aceeaşi moşie dar după numărul pretendenţilor la moştenire, ne dăm seama că moşia era în stăpânire răzeşească.

În anul 1801 este menţionată doar moşia Ignătenii împreună cu Frijenii şi alte moşii din vecinătate pentru ca abia în 1831 să fie menţionată aşezarea cu numele Odaia Ghirenii lui Curt[3], moşia fiind în stăpânirea lui Vasile Curt. Cu numele Ghirenii Curtoaiei satul este menţionat din 1833 până în 1846[4], perioadă în care numele alternează cu Ignătenii, sau Ghirenii lui Curt, în 1859-1860[5].

Familia Curt stăpânea moşie la Hilişău, în preajma oraşului Dorohoi. Vasile Curt a cumpărat aici moşie după anul 1800, o parte din moşia Ignăteni. Nu se poate preciza dacă Vasile Curt a pus aici bazele Odăii Ghirenii lui Curt sau acest nume a fost dat satului Ignăteni. Moşia a trecut de la Vasile Curt în stăpânirea fiului său Iorgu Curt, de la care se face împroprietărirea din 1864-1865, când stăpânul moşiei contestă înscrierea pentru împroprietărire a slujbaşilor tocmiţi prin învoieli şi slugi[6] ca şi faptul că 17 familii care locuiau în case ale proprietăţii s-au înscris ca fiind în casele lor[7].

În această perioadă satul se numea Ghirenii lui Curt, fiind strămutat de la Odaia lui Curt pe malul drept al Prutului, la locul pe care îl ocupă satul şi în prezent. Satul a purtat numele Ghirenii lui Curt sau Ghirenii-Curt apoi Curt iar din 1948 i s-a stabilit numele Horia[8].

Partea moşiei rămasă în stăpânirea lui Iorgu Curt, după împroprietărirea din 1864-1865, a fost vândută de acesta lui Vasile Calmuschi, care stăpânea moşie şi în stânga Prutului, moşii pe care le exploata prin arendaşi; în 1907 aici era arendaş Froim Fisher.

Numele aşezării este uşor de explicat chiar dacă acesta s-a schimbat de la o epoca la alta. Numele Ignăteni sau Ihnăteni este derivat de la antroponimul Ignat sau Ihnat cu ajutorul sufixului „-eni”; numele Odaia Ghirenii lui Curt sau Ghirenii lui Curt arată că numele s-a dat aşezării întemeiate sau în stăpânirea lui Vasile Curt în preajma Pârâului Ghireni; numele Ghirenii-Curtoaiei sugerează faptul că într-o anumită perioadă, moşia pe care se află satul a rămas în stăpânirea soţiei lui Curt, probabil soţia lui Vasile Curt, prin adăugarea la numele Curt sufixul augmentativ feminin „-oaia”, Curt + oaia = Curtoaia. Numele Curt, pe care l-a purtat satul o perioadă, este numele stăpânului moşiei, dintr-o perioadă destul de îndelungată, reluat în numele aşezării. Numele Horia a fost adoptat în 1948 şi înlocuieşte numele stăpânului moşiei dintr-o perioadă, care trebuia uitat de locuitori, şi înlocuit cu numele unui revoluţionar din istoria românilor.

Împroprietărirea locuitorilor din anii 1919-1922 s-a făcut din moşia lui Vasile Calmuschi.

Cel dintâi locaş de biserică menţionat în satul Horia a fost început în anul 1857, cu pereţii din cărămidă, pe temelie de piatră, cu cheltuiala stăpânului moşiei, Iorgu Curt. Neterminată, în anul 1859, această biserică a fost ruinată de o detunătură (trăsnet). Construcţia bisericii a fost reluată abia în 1888, de către săteni, cu ajutorul stăpânului moşiei, Vasile Calmuschi, terminată şi sfinţită la 30 octombrie 1888[9].

Biserica din satul Horia a fost filie a Parohiei Mitoc până în anul 1995, fiind deservită de preoţii de la Parohia Mitoc, deşi la împroprie­tă­ri­rea din 1864-1865 se stabileşte pentru preot suprafaţa de 9 fălci şi 12 prăjini şi jumătate. Cel dintâi preot paroh al Parohiei Horia a fost preotul Cracană Dorel, din anul 2000 până în 2005.

Şcoala din satul Horia s-a înfiinţat în anul 1905[10], dar se pare că aceasta şi-a început activitatea din anul 1896[11]. Şcoala a funcţionat în casele săteanului Ioan Damciuc, apoi s-a mutat într-un ratoş boieresc, care se afla în sat în curtea în care s-a construit în anul 1914 localul propriu pentru şcoală cu o singură sală de clasă şi locuinţa dirigintelui. Acestui local i s-au adăugat ulterior trei săli de clasă, i s-au făcut reparaţii şi se foloseşte şi în prezent. Şcoala a funcţionat cu clasele I-IV şi I-V până în anul 1961 când a devenit şcoală cu clasele I-VII, apoi cu clasele I-VIII din anul 1964.